December 7, 2024

Salubritate Craiova, prin Centrul de adopții canine Craiova, organizează sâmbătă, 18 mai 2024, în zona Debarcader din Parcul „Nicolae Romanescu”, începând cu ora 10:00, un târg de adopții canine.
În acest scop, o parte dintre cățelușii aflați în Adăpostul canin Craiova vor fi prezentați craiovenilor, care sunt invitați să îi cunoască, să socializeze cu ei și, mai ales, să îi adopte.
„Continuăm și fizic promovarea câinilor fără stăpân din adăpostul public pe care îl gestionăm, după ce am ușurat semnificativ procesul de adopție, prin realizarea unui site optim unde craiovenii pot vedea dinainte câinii prezenți în timp real în adăpost. Astfel, ei își pot alege câinele preferat, care este prezentat pe site-ul nostru alături de alte detalii precum vârsta, locul capturării și talia, și pot veni la adăpost știind exact ce câine își doresc. Venim și mai aproape de cetățeni printr-un nou târg de adopții canine și îi chemăm să îi cunoască pe câinii pe care doar ei îi pot salva cu adevărat, prin adopție”, a declarat directorul Salubritate Craiova, Mihai Butari.
După adopție, care este gratuită și se face doar în baza cărții de identitate, datele noului stăpân și ale câinelui adoptat vor fi trecute în RECS (Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân).
Târgului de adopții canine de duminică este sponsorizat de Maxi Pet România, care va oferi surprize fiecărei persoane care va adopta un cățeluș.
Puteți adopta oricând un câine de la Adăpostul canin Craiova (localizat pe DJ 606, la ieșirea din Craiova spre Breasta, înainte de podul peste Jiu, pe partea dreaptă), care are următorul program de vizitare:
luni-vineri: 10:00 – 18:00;
sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale: 11:00 – 13:00.
Accesul în adăpostul canin se face pe baza cărții de identitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *