Evaluarea Naţională începe astăzi cu proba de Limba şi literatura română. Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris la examen, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Următoarea probă, cea la Matematică, va avea loc joi, iar în cursul zilei de vineri – proba de limba şi literatura maternă.
„Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, a precizat Ministerul Educaţiei.
Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8.00 – 8.30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru.
Probele încep la ora 9.00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele Evaluării Naționale este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte. Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15minute.
Lucrările vor fi scanate în sala de examen și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, elaborată de Ministerul Educației. Acestea vor fi repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul de origine al candidaților.
Desfășurarea Evaluării Naționale se desfășoară sub monitorizare audio – video.
Comunicarea rezultatelor obţinute la EvaluareaNaţională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia.
În județul Dolj, 4.386 de absolvenți ai clasei a VIII-a sunt înscriși la Evaluarea Națională 2024.
Examenul este organizat în 134 de centre.