Secția de Recuperare Neurologică a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova a fost inaugurată, după ce a trecut printr-un proces de modernizare. În urma lucrărilor de reabilitare, secţia de 45 de paturi şi compartimentul de îngrijiri paliative, cu alte 5 paturi capacitate, au beneficiat de igienizare. Au fost schimbate covorul medical, saltelele, lenjeriile de pat, pijamalele pentru pacienţi şi parchetul din sala de kinetoterapie. Investiția s-a ridicat la 220 mii lei, bani proveniți din bugetul local. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat că importanța renovării spitalelor craiovene este prioritară pentru municipalitate.
„Aceste inaugurări, cum este cea de astăzi, pentru noi sunt frecvente. Cel puțin odată la două luni de zile, inaugurăm câte ceva. Ori un etaj, ori o secție. Anul acesta nu am putut să luăm mobilier, nu ne-a permis ordonanța de urgență, dar vedem cum va fi de la anul. În fiecare salon există plasme, frigider și mobilier într-o condiție bună. Eu le spun de de fiecare dată directorilor de spitale să aibă grijă de spitale pentru că toți ne tratăm acolo. Acolo ne ducem familiile, așa că trebuie să fie pregătite. De când sunt eu primar, mi-am luat foarte în serios rolul în ceea ce privește sănătatea și investim masiv. Oricât cer pentru investiții, atât primesc de la Primăria Craiova. Vrem ca toate spitalele noastre să fie țiplă, să fie exemplu pentru toate celelalte spitale. Vom avea, în perioada următoare, și alte inaugurări la restul spitalelor din subordine”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
De joi, pacienții care au probleme, după ce au suferit un AVC sau un anevrism, se pot interna pentru recuperare medicală.
„Am schimbat întreg covorul medical, am schimbat toate saltelele, 50. 100 de lenjerii noi de pat, pijamale noi. Sala în care ne aflăm este sala care va deservi recuperării de kinetoterapie. Aici s-a igienizat totul, s-a schimbat parchetul. Totul este igienizat cu vopsea lavabilă antibacteriană. De mâine, când se vor relua internările, pacienții o să găsească o secție nouă. Fondurile au fost solicitate anul trecut la primărie. Continuăm și la etajele inferioare. Urmează clinicile de neurologie, adică anul acesta va intra toată clădirea în renovare. Și secția de la Melinești a fost igienizată, au fost montate camere de supraveghere. Le facem pe toate în funcție e necesități. Vrem să prindem în viitor un contract pe fonduri europene pentru aparatură medicală la terapie intensivă. Este nevoie de ele pentru că, spre exemplu, în jurul unui pat sunt 6 aparate medicale. Sunt foarte scumpe”, a susținut managerul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Mădălina Lăpădat.
Municipalitatea a luat în calcul, ca pe viitor să construiască un nou corp de clădire în curtea Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. Investiția ar fi finanțată din fonduri europene. Acest corp ar urma să deservească pentru diagnostice, recuperare, îngrijiri paleative și spațiu administrativ.