January 17, 2025

Repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut examenul de evaluare naţională va avea loc pe 24 iulie. Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile unde au fost repartizaţi este programată în perioada 25-30 iulie, în funcţie de programul de lucru anunţat de fiecare liceu în parte.

Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, a doua etapă de admitere va începe din 2 august, cu afişarea situaţiei locurilor rămase libere, informează edupedu.ro.
24 iulie 2024 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate.
25 – 30 iulie 2024 – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
30 iulie 2024 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
31 iulie – 2 august 2024 – Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
A doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, începe pe 2 august, conform ordinului de ministru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *